Navigation Path: Home > The European Central Bank > Materiale didactice > Date şi informaţii > Organizare > Slide 9
ORGANIZARE

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene încredinţează Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) funcţia de bancă centrală pentru Uniune. Pentru că unele state ale UE nu participă la Uniunea Economică şi Monetară, termenii „SEBC” şi „Uniune” trebuie interpretaţi ca „Eurosistem” şi „zona euro”.
Eurosistemul este responsabil de definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare în zona euro. Aceasta este o funcţie publică a cărei implementare se realizează mai ales prin operaţiuni pe piaţa financiară. Un aspect important pentru această misiune este controlul total pe care Eurosistemul îl deţine asupra bazei monetare. În acest sens, BCE şi băncile centrale naţionale (BCN) sunt singurele instituţii care au dreptul să emită efectiv bancnote care reprezintă mijloace legale de plată în zona euro. Ca o consecinţă a dependenţei sistemului bancar de baza monetară, Eurosistemul se află în poziţia de a exercita o influenţă dominantă asupra ratelor dobânzilor şi condiţiilor de pe piaţa monetară.
Operaţiunile valutare influenţează două variabile importante pentru politica monetară, respectiv cursurile de schimb şi condiţiile de lichiditate internă. Atribuirea acestei misiuni Eurosistemului este, prin urmare, logică şi pentru că băncile centrale deţin instrumentele operaţionale necesare. De asemenea, în cazul în care îşi asumă această misiune, băncile centrale asigură concordanţa operaţiunilor valutare cu obiectivele politicii lor monetare.
Sistemele de plăţi sunt utilizate pentru transferul de numerar între instituţiile de credit şi alte instituţii monetare. Această funcţie le plasează în centrul infrastructurii financiare a unei economii. Faptul că Eurosistemului i-a fost atribuită misiunea promovării bunei funcţionări a sistemelor de plăţi demonstrează importanţa existenţei unor astfel de sisteme eficiente şi solide – nu numai pentru aplicarea politicii monetare, ci şi pentru stabilitatea sistemului financiar şi, prin urmare, a economiei în ansamblu.
Unul dintre cele mai importante motive pentru administrarea portofoliului de rezerve externe este acela de a asigura că BCE deţine lichiditate suficientă pentru a derula operaţiunile valutare. Rezervele externe ale BCE sunt în prezent administrate în mod descentralizat de către BCN care aleg să ia parte la activităţile de gestionare a acestora. BCN respective acţionează în numele BCE, conform instrucţiunilor primite de la aceasta. Deşi BCN îşi administrează independent propriile rezerve externe, dincolo de o anumită limită, operaţiunile derulate pe piaţa valutară trebuie aprobate de BCE în vederea asigurării compatibilităţii cu politica monetară şi a cursului de schimb a Eurosistemului.
OR.009 01/12
Banca Centrală Europeană