Navigation Path: Home > The European Central Bank > Organizare > Independenţă
Independenţa BCE favorizează menţinerea stabilităţii preţurilor, lucru susţinut şi de numeroase analize teoretice şi date empirice referitoare la independenţa băncilor centrale.
Independenţa BCE este prevăzută de cadrul instituţional pentru politica monetară unică (în Tratat şi în Statut).
SusNici BCE, nici băncile centrale naţionale (BCN) şi niciun membru al organelor de decizie ale acestora nu pot solicita sau accepta instrucţiuni din partea instituţiilor sau organelor UE, a guvernelor statelor membre ale UE sau din partea oricărui alt organism.
Instituţiile şi organele UE, precum şi guvernele statelor membre trebuie să respecte acest principiu, fără a încerca să influenţeze membrii organelor de decizie ale BCE (articolul 130 din Tratat).
SusGestionarea financiară a BCE este separată de cea a UE. BCE are buget propriu, iar capitalul său este subscris şi vărsat de către BCN din zona euro.
Statutul prevede mandate mai îndelungate pentru membrii Consiliului guvernatorilor. Membrii Comitetului executiv nu pot fi numiţi pentru un nou mandat.
Guvernatorilor BCN şi membrilor Comitetului executiv li se garantează siguranţa mandatului după cum urmează:
Eurosistemul nu poate acorda împrumuturi organelor UE sau entităţilor din sectorul public naţional, fiind astfel protejat împotriva oricărei influenţe exercitate de autorităţile publice.
Eurosistemul este independent din punct de vedere funcţional. BCE dispune de toate instrumentele şi competenţele necesare pentru punerea în aplicare a unei politici monetare eficiente şi este abilitată să decidă în mod autonom cu privire la modalitatea şi momentul în care va face uz de acestea.
BCE are dreptul de a adopta regulamente cu caracter obligatoriu în măsura în care acestea sunt necesare în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC, precum şi în alte cazuri speciale prevăzute de acte specifice ale Consiliului UE.
Sus