Navigation Path: Home > The European Central Bank > Istoric > Uniunea Economică şi Monetară
În luna iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul de realizare progresivă a Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Acesta a desemnat un comitet prezidat de Jacques Delors, la vremea aceea preşedintele Comisiei Europene, care să studieze şi să propună etapele concrete de realizare a acestei uniuni.
Comitetul a avut următoarea componenţă: guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor care aparţineau, la acea dată, Comunităţii Europene (CE); Alexandre Lamfalussy, pe atunci directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI); Niels Thygesen, profesor de ştiinte economice, Danemarca şi Miguel Boyer, pe atunci preşedinte al Banco Exterior de España.
Raportul Delors întocmit de acest comitet propunea realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape distincte, dar evolutive.
| PRIMA ETAPĂ de la 1 iul. 1990 | libertatea deplină de derulare a operaţiunilor cu capital |
|---|---|
| intensificarea cooperării între băncile centrale | |
| utilizarea liberă a ECU (unitate monetară europeană care a precedat euro) | |
| îmbunătăţirea convergenţei economice |
| A DOUA ETAPĂ de la 1 ian. 1994 | înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) |
|---|---|
| instituirea interdicţiei de finanţare a sectorului public | |
| consolidarea coordonării politicilor monetare | |
| consolidarea convergenţei economice | |
| finalizarea procesului de realizare a independenţei băncilor centrale naţionale, cel târziu până la data înfiinţării Sistemului European al Băncilor Centrale | |
| derularea activităţilor pregătitoare pentru a treia etapă |
| A TREIA ETAPĂ de la 1 ian. 1999 | fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb |
|---|---|
| introducerea monedei euro | |
| implementarea politicii monetare unice de către Sistemul European al Băncilor Centrale | |
| intrarea în vigoare a mecanismului european al cursului de schimb (MCS II) | |
| intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate şi creştere |
Pe baza Raportului Delors, Consiliul European a hotărât, în luna iunie 1989, ca prima etapă a realizării uniunii economice şi monetare să înceapă la 1 iulie 1990. În principiu, la acea dată au fost eliminate toate restricţiile privind libera circulaţie a capitalurilor între statele membre.
S-au acordat o serie de atribuţii suplimentare Comitetului guvernatorilor băncilor centrale din statele membre ale Comunităţii Economice Europene, care a jucat un rol tot mai important în cooperarea monetară de la înfiinţarea sa în luna mai 1964. Acestea au fost prevăzute într-o decizie a Consiliului din 12 martie 1990. Printre noile atribuţii se numărau desfăşurarea de consultări pe tema politicilor monetare aplicate în statele membre şi promovarea coordonării acestor politici, în scopul asigurării stabilităţii preţurilor.
Având în vedere intervalul disponibil relativ scurt şi complexitatea atribuţiilor, Comitetul guvernatorilor a demarat şi pregătirile pentru cea de-a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Primul pas l-a constituit identificarea tuturor aspectelor care necesitau o analiză într-o fază incipientă, stabilirea unui program de lucru până la sfârşitul anului 1993, precum şi delimitarea corespunzătoare a mandatelor acordate subcomitetelor existente şi grupurilor de lucru înfiinţate în acest scop.
Pentru realizarea etapelor a doua şi a treia, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (Tratatul de la Roma) necesita o revizuire, astfel încât să poată fi creată structura instituţională necesară. În acest scop, în anul 1991 a fost convocată o conferinţă interguvernamentală dedicată UEM, care s-a desfăşurat în paralel cu o conferinţă interguvernamentală axată pe uniunea politică.
Negocierile au condus la elaborarea Tratatului privind Uniunea Europeană, care a fost adoptat în luna decembrie 1991 şi semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992. Cu toate acestea, având în vedere întârzierile înregistrate în procesul de ratificare, Tratatul (care modifică Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene – redenumit Tratatul de instituire a Comunităţii Europene – şi are anexate, printre altele, Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene şi Protocolul privind Statutul Institutului Monetar European) a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 1993.
Înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la 1 ianuarie 1994 a marcat atât debutul celei de-a doua etape a UEM, cât şi dizolvarea Comitetului guvernatorilor. Existenţa temporară a IME a reflectat, de asemenea, gradul de integrare monetară din cadrul Comunităţii. IME nu a avut atribuţii de implementare a politicii monetare în Uniunea Europeană – aceasta rămânând în sarcina autorităţilor naţionale – şi nici nu a fost abilitat să intervină pe piaţa valutară.
Cele două atribuţii principale ale IME au fost:
În acest sens, IME a reprezentat un cadru propice pentru consultări şi schimburi de opinii şi informaţii cu privire la diverse aspecte de politică monetară, asigurând totodată cadrul normativ, organizatoric şi logistic necesar SEBC pentru îndeplinirea atribuţiilor sale în a treia etapă.
În luna decembrie 1995, Consiliul European a convenit asupra denumirii „euro” pentru unitatea monetară europeană care urma să fie introdusă la începutul celei de-a treia etape, confirmând totodată că această etapă a UEM urma să debuteze la data de 1 ianuarie 1999. A fost anunţat, în prealabil, un calendar al evenimentelor legate de trecerea la euro. Acest scenariu se baza în principal pe propunerile detaliate elaborate de IME.
În acelaşi timp, IME a primit sarcina de a desfăşura activităţile pregătitoare necesare în vederea stabilirii viitoarelor raporturi monetare şi valutare dintre ţările din zona euro şi alte ţări din UE. În luna decembrie 1996, IME a înaintat Consiliului European un raport pe baza căruia a fost elaborată Rezoluţia Consiliului European privind principiile şi elementele fundamentale ale noului mecanism al cursului de schimb (MCS II), adoptată în luna iunie 1997.
Tot în luna decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European şi, ulterior, publicului larg elementele grafice selectate pentru bancnotele euro care urmau să fie puse în circulaţie la data de 1 ianuarie 2002.
Pentru a completa şi a clarifica dispoziţiile Tratatului referitoare la UEM, Consiliul European a adoptat, în luna iunie 1997, Pactul de stabilitate şi creştere – cuprinzând două regulamente –, menit să asigure disciplina bugetară în contextul UEM. În luna mai 1998 pactul a fost completat printr-o declaraţie a Consiliului în care se reafirmau angajamentele statelor membre. Acesta a fost modificat în mod substanţial în 2005 şi 2011.
La data de 2 mai 1998, Consiliul Uniunii Europene – reunit la nivel de şefi de stat sau de guvern – a hotărât în unanimitate că 11 state membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru participarea în a treia etapă a UEM şi adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999. Participanţii iniţiali au fost Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia şi Finlanda. Şefii de stat sau de guvern au ajuns, de asemenea, la un acord politic în privinţa persoanelor care urmau a fi recomandate pentru numirea ca membri în Comitetul executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).
Tot în luna mai 1998, miniştrii finanţelor din statele membre care adoptau moneda unică au convenit cu guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor membre respective, Comisia Europeană şi IME asupra utilizării, la stabilirea cursurilor de schimb irevocabile pentru euro, a cursurilor de schimb centrale bilaterale valabile în MCS la momentul respectiv.
La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi patru membri ai Comitetului executiv al BCE. Aceste numiri au intrat în vigoare la 1 iunie 1998 şi au marcat înfiinţarea BCE. BCE şi băncile centrale naţionale ale statelor membre participante formează Eurosistemul, care elaborează şi stabileşte politica monetară unică în cadrul celei de-a treia etape a UEM.
IME şi-a îndeplinit misiunea odată cu înfiinţarea BCE la 1 iunie 1998. În conformitate cu articolul 123 [fostul articol 109 litera (l)] din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, IME s-a dizolvat în momentul creării BCE. Toate activităţile pregătitoare încredinţate IME au fost finalizate la timp, iar BCE a alocat restul anului 1998 testării finale a sistemelor şi procedurilor.
Cea de-a treia şi ultima etapă a UEM a debutat la 1 ianuarie 1999 cu fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state membre participante iniţial la Uniunea Monetară şi cu implementarea de către BCE a unei politici monetare unice.
Numărul statelor membre participante a ajuns la 12 la data de 1 ianuarie 2001, când Grecia a intrat în a treia etapă a UEM. Slovenia a devenit al 13-lea stat membru al zonei euro la 1 ianuarie 2007, fiind urmată un an mai târziu de Cipru şi Malta, de Slovacia la data de 1 ianuarie 2009 şi de Estonia la data de 1 ianuarie 2011. În momentul aderării fiecărui stat la zona euro, banca centrală a acestuia a devenit, în mod automat, parte a Eurosistemului.
